COMBINATUL DE BLĂNURI DIN BĂLȚI A FOST CONSTRUIT PE TERITORIUL LAGĂRULUI DE PRIZONIERI NR. 33 AL NKVD-ULUI SOVIETIC 

Am descoperit recent un document din care reiese că alături de lagărul de prizonieri nr. 33 din Bălți s-a aflat încă o instituție de profil, cea cu nr. 103 al NKVD-ului... RSSM. Da, da, al NKVD-ului Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Așa scrie în acest răspuns adresat la 18.03.2002 Societății poloneze din oraș de către V. Gunder, specialist principal al Serviciului de arhivă al Primăriei Bălți. Răspunsul reprezintă, de fapt, o copie de arhivă a hotărârii comitetului executiv al Sovietului orășenesc Bălți din 24 februarie 1945, hotărâre care se referă la repartizarea unui teren pentru construcția fabricii de blănuri din localitate.

Ceea ce putem afla din acest document e că la 24 februarie 1945 executivul bălțean a repartizat terenuri care aparțineau la acel moment lagărului nr. 103, rămas în aceleași frontiere în care s-a aflat lagărul nr. 33. Pentru că ultimul avea statut de lagăr mobil și se deplasa în funcție de cum își schimba locația frontul. Iar la Bălţi acesta ajunsese în timpul luptelor din cadrul așa zisei operațiuni Iaşi-Chişinău şi s-a aflat în lunca Răutului în perioada 16 iulie - 10 octombrie 1944. Lagărul de prizonieri cu numărul 103 a apărut în Bălți după plecarea lagărului nr. 33 și a funcționat în această localitate până în 1945. 

Răspunsul adresat Societății poloneze, adică copia hotărârii din 24 februarie 1945 a comitetului executiv al Sovietului orășenesc Bălți, ne arată că fabricii de blănuri i se repartizase 3,85 hectare de teren. Pe acest teritoriu cândva s-a aflat moara Leibson, ocupat mai târziu de lagărul de prizonieri de vară, adică de Lagărul nr. 33. Hotărârea e însoțită de un plan general și stipulează că terenul s-a repartizat cu toate construcțiile aflate în aria lui. El se situa atunci în limitele străzilor Craineaia, 1 mai, Vodnaia și Recinaia.

Nu știu care stradă se numea în anul 1945 Craineaia, dar o stradă 1 mai există și în prezent. Și se pare că e aceeași, doar că s-a mai lungit și lărgit. Începutul ei astăzi e undeva tot pe acolo, pe unde, se vorbește, că a fost dislocat lagărul de prizonieri nr. 33. Ca să vă mai spun ceva curios, trebuie să recunosc că blocul în care locuiesc eu se află pe strada 1 mai, doar că e situat în celălalt capăt al ei.

Astăzi nici, măcar, fabrica de blănuri nu mai există. Si-a încetat activitatea din cauza lipsei materiei prime. Dar s-a developat adevărul că a existat un lagăr al morții, despre care regimul sovietic nu a vrut să se știe. Și despre care încă sunt multe de aflat.