COCO SE ÎNTOARCE CURÂND LA BĂLȚI. SE VA ACIUA ÎN STUFĂRIILE DE PE RĂUT ȘI VA BRĂZDA LUNCA UNDE A FOST UN LAGĂR DE PRIZONIERI

Sunt sigur, Coco, pasărea pe care o urmăresc de vreo trei ani,  stabilindu-se pe timp prielnic pe malul mâlos al râului Răut, va poposi în zilele apropiate din nou la Bălți. Dar nu știu ce o aduce în această localitate. Și rămâne o mare taină de ce vine să-și trăiască vara tocmai aici, în regiunea unde Răuțelul, un râuleț prăpădit ca vai de el, vine să se verse în Răut, un alt râuleț înnămolit și acoperit de stufărișuri. Că râu aici, la Bălți, cel puțin, nu mai poate fi numit.

L-am urmărit vara trecută, când mă aflam în acele locuri și am observat că preferă să zboare spre lume, spre oraș, adică. O ia, de cele mai multe ori, pe valea plină de spini, pelin, buruieni și ierburi, de măslini sălbatici și încă un fel de tufari care habar nu am cum se numesc. Cunosc bine, însă, altceva: e o luncă a Răutului unde în vara și toamna lui 1944 a murit multă lume. De foame, de sete și de boli a murit. 

E tocmai lunca unde în perioada 16 iulie - 10 octombrie 1944 s-a aflat lagărul de prizonieri nkv-ist nr.33. Potrivit unor documente ajunse la Bălți de la Arhiva Militară a Federației Ruse, această instituție fusese transmisă în toamna anului 1943 Frontului doi Ucrainean și avea un caracter mobil, deplasându-se în funcție de înaintarea frontului spre granița de stat. Lagărul avea scopul  "recepționării, trierii, repartizării și expedierii militarilor prizonieri în spatele frontului pentru a-și ispăși pedeapsa".  

Iar cocostârcul asta pe care l-am cunoscut acum vreo trei ani și pe care l-am numit Coco, am observat că se trage încolo, înspre locul unde s-a aflat lagărul. Înspre movila grămădită din oase omenești și țărâna udată cu sânge. Cu o Troiță instalată în vârful ei. O Troiță care, pare că iată-iată va muri și ea.

Am mers și eu într-o vară pe urmele cocostârcului. El pe calea aerului, eu - prin râpi, mlaștini, spini, iar într-un loc a trebuit să înconjor un canal cu apă bâhlită. Dar am ajuns la Troiță. Și am găsit-o cam putredă la bază. Și am dedus că odată și odată lemnul din care este confecționată va ceda ploilor și vântului.

Să simtă, oare și Coco, acest viitor deces? Să-și dea oare seama această pasăre pașnică că autoritățile bălțene își bat joc de ceva sfânt, de părinții, buneii și străbuneii noștri?