ACUM NOUĂ ANI ANUNȚAM PE O REȚEA DE SOCIALIZARE CĂ TROIȚA PRIZONIERILOR DIN LUNCA RĂUTULUI SE CERE RENOVATĂ. ȘI CĂ EXISTĂ ÎN ACEST SENS UN PROIECT ELABORAT DE ARHITECTUL BĂLȚEAN BORIS GRIȚUNIC

Pe 27 octombrie 2013 publicam pe o reţea de socializare câteva reflecţii care vizau Troiţa instalată şi inaugurată la 7 mai 1992 pe un mormânt frăţesc, în care au fost adunate osemintele prizonierilor ce au murit în lagărul nkvd-ist nr.33 din Bălţi. Materialul anunţa atunci că Crucifixul, confecţionat de către doi meşteri iscusiţi din raionul Glodeni dintrun material lemnos de calitate, poate să cedeze în faţa vânturilor, arşiţei, zăpezilor şi ploilor, dat fiind că avea o vechime de peste un sfert de secol.

Nu mult timp după publicarea acelor rânduri, arhitectul bălţean, Boris Griţunic, a reacţionat şi a propus spre apreciere proiectul unui Crucifix din metal, care putea să înlocuiască Troiţa instalată în lunca Răutului. Doar că era necesar ca cineva să-şi asume responsabilitatea pentru instalare şi cheltuielile pentru acest lucru.

În context fiind spus, Troiţa instalată pe teritoriul fostului lagăr de prizonieri din Bălţi în memoria celora care au murit de boli şi de foame în această instituţie NKVD-istă, a fost recunoscută și declarată printr-o hotărâre a Consiliului Municipal Bălți cu nr. 1412 din 17 mai 2001 drept monument istoric și de artă de însemnătate locală. Şi deoarece Primăria Bălţi e obligată să îngrijească de aceste monumente, alocând şi mijloacele financiare necesare în acest scop, Troiţa nu ar trebui să fie neglijată nici ea.

Iată de ce venim cu rugămintea mobilizării, în primul rând, a executivului bălţean, apoi a oamenilor de afaceri şi a celor de bună credinţă din Bălţi, dar şi din întreaga republică, de a iniţia şi contribui financiar la realizarea proiectului elaborat de către arhitectul Boris Griţunic. Un efort, în acest sens, s-ar cere şi din partea autorului proiectului, care simţind indiferenţa autorităţilor faţă de monumentul ridicat în memoria prizonierilor lagărului din Bălţi, a uitat, se vede, de proiectul elaborat de el.

Momentul a sosit acum, după incendiul de vegetație din 21 iulie curent și după ce serviciile comunale ale Primăriei Bălți au demontat Crucifixul și au lăsat pe movila cu osemintele prizonierilor o țeavă metalică care a servit timp de trei decenii drept suport pentru Troiță. Iar noi, cei care am inițiat instalarea Troiței pe 7 mai 1992, precum și rudele celora care au trecut prin si au murit în acest lagăr, ne facem cruce și îl rugăm pe Domnul ca nu cumva actuala componență a primăriei Bălți să urmărească alte scopuri decât cel anunțat, prin demontarea Troiței.

E de menţionat că Boris Griţunic este autorul proiectului monumentului înălţat în piaţa Gării de Nord “Bălţi-Slobozia”, în memoria basarabenilor deportaţi.

Troiţa a fost instalată şi inaugurată pe 7 mai 1992 din iniţiativa jurnaliştilor săptămânalului bălţean "Curierul de Nord".

 

 

MARTORII OCULARI DECLARAU CĂ MORȚII DIN LAGĂRUL NR. 33 ERAU CĂRAȚI ȘI ARUNCAȚI ÎN MORMINTE COMUNE DIN LUNCA RĂUTULUI

"Pământul continua să se miște încet, iar groapa comună părea ochiul unui ciclop înjunghiat care sângera în tăcere"

Acum 78 de ani, în lunca Răutului, acolo unde se afla Lagărul de prizonieri nkvd-ist nr. 33, se murea. De foame, de boli, de tortură, de durere, se murea. Și de frig. Sau de toate acestea împreună.

Locul unde erau înmormântați cei care-și dădeau sufletul în teritoriul aflat după sârma ghimpată a lagărului, este o enigmă. Pentru că la moment nu există nici un document oficial din care ar reieși că cadavrele prizonierilor decedați în lagărul nr. 33 au fost înhumate în cimitirul cutare sau în celălalt.

Potrivit unui răspuns adresat filialei Bălți a Uniunii Veteranilor Armatei Române la 16 mai 2002 de către V. I. Korotaev, director adjunct al Arhivei militare de stat din Federația Rusă, instituția dispune de un Registru al actelor privind înmormântarea prizonierilor decedați  în cimitirul din Bălți. Doar că nici în una din cele peste 60 de file ale Registrului nu au fost descoperite nume. 

Demnitarul arhivei ruse nu ne spune nici în care cimitir au fost dați pământului prizonierii decedați. Există doar niște presupuneri că aceștia au fost înmormântați la o margine a cimitirului evreiesc, unde s-a creat un alt cimitir al prizonierilor. Dar există și o ipoteză că acolo zac osemintele prizonierilor din lagărul nr. 103 și a celor decedați în Spitalul special nr. 3376, apărute la Bălți după plecarea Lagărului cu numărul 33, în toamna lui 1944. Martorii oculari, însă, declarau reporterilor săptămânalului "Curierul de Nord" acum 30 de ani că decedații din lagărul nr. 33 erau cărați și aruncați în mormintele comune din lunca Răutului, pe care tot ei, prizonierii, le săpau.

În același răspuns, V. I. Korotaev ne comunică că în perioada 11 - 30 septembrie 1944 în cimitir (care cimitir?) au fost înmormântați 2052 de prizonieri morți. Alte 509 cadavre au fost date pământului în perioada 1 - 7 octombrie 1944. Ne întrebăm, pentru că V. I. Korotaev nu ne spune, în care cimitir au fost înmormântați cei 2561 de prizonieri decedați în lagărul nr. 33  în perioada 11 septembrie - 7 octombrie 1944? Nu cumva în mormintele comune din lunca Răutului? Morminte săpate tot de prizonieri, acoperite cu un strat subțire de pământ, apoi stropite pe deasupra cu un alt strat de var stins. 

Martorii oculari au transmis din gură în gură, din generație în generație, că înainte de a părăsi Bălți-ul (lagărul nr. 33 era unul mobil de triere și se deplasa în funcție de cum și în ce direcție înainta frontul), numărul mormintelor comune a crescut simțitor. În ele au fost îngropați nu doar prizonieri morți. Pentru a pleca mai repede din Bălți, nkvd-iștii au organizat un masacru al celor aflați în lagăr. I-au aliniat în spatele unor gropi săpate din timp și au tras în ei. 

E vorba de acele morminte pe care, în primăvara lui 1992, le-au descoperit mecanizatorii unor buldozere care nivelau terenul în vederea edificării în acel teritoriu a unui cartier locativ. Și a căror oase și cranii au fost adunate sub Crucifixul inaugurat pe 7 mai 1992. E vorba și despre acele morminte, prin unul dintre care a trecut Vittorio Monttini, prizonier de război de origine italiană, protagonist al romanului "Lagărul 33" semnat de Lilia Bicec, născută la Viișoara, Glodeni, și stabilită cu traiul în orașul Brescia din Italia. 

Autoarea romanului descrie viața eroului romanului său, ajuns acasă, la Brescia, după o jumătate de secol de la momentul când a fost înrolat în armata țării a cărei cetățenie o avea. Scriitoarea descrie povestea lui Vittorio Monttini cu lux de amănunte, așa cum a povestit-o rudelor și cunoscuților pe unde a umblat timp de 50 de ani. 

"După căderea zidului din Berlin spera să revină în sfârșit în Italia, astfel restabilindu-și echilibrul sufletesc. Însă fantoma masacrului din Bălți îl urmărește. Ajuns bătrân nu-i mai este teamă de autorități și-i povestește nepoatei sale adevărul despre miile de militari, aliați ai Reich-ului, ajunși prizonieri ai lagărului nr. 33 din Bălți și masacrați. Mesajul romanului se bazează pe date autentice care au suport istoric, iar pe parcursul narațiunii imaginarul se alternă cu o existență concretă. Actualmente pe acest loc este o simplă Troiță instalată la 7 mai 1992 de către ziariștii săptămânalului „Curierul de Nord”, iar pământul din împrejurime continuă să suspine…  Istoria nu poate fi tăinuită. Adevărul erupe și prin osemintele care în orice clipă pot fisura pământul… Lagărul din Bălți a fost improvizat la moment, de urgență, din „necesitate” și nu a fost construit după standardele NKVD-ului. Tactica și alte forme de lichidare a deținuților erau aceleași ca în gulag, Auschwitz, Birkenau: să sufere cât mai mult, constrânși să îndure în tăcere, fără un proces, fără o condamnare concretă, fără a ști cât timp vor sta și care va fi viitorul lor. Primele simptome ale unui final macabru s-au arătat după câteva zile printr-o cumplită înfometare. De rând cu alte suferințe, foamea veni ca o molimă, secătuindu-le deținuților puterile într-un timp foarte scurt. Îi gârbovea și le rodea stomacul nu doar ziua, care părea nesfârșită, dar și nopțile pline de coșmaruri. Condamnații nu aveau dreptul să se îmbolnăvească, iar atunci când nu se mai țineau pe picioare erau transferați în carceră și lăsați acolo fără hrană și apă până mureau. Nu aveau acces la spitalul militar din oraș, iar moartea avea chipuri diverse și bântuia ca o nălucă peste tot ce era viață și mai respira în acel perimetru îngrădit cu sârmă ghimpoasă. Păduchii, primii oaspeți apăruți ca din senin, s-au înmulțit atât de repede încât nu exista nicio soluție pentru deținuți... După 86 de zile de calvar, un tribunal trivial a condamnat la moarte prizonierii din lagărul 33 prin împușcare. Șesul, ca un martor nedorit, se cufundase într-o acalmie totală, alinând în tăcere gemetele abia auzite ale ostașilor care-și dădeau sufletul în groapa comună. Țărâna aruncată la repezeală peste prizonierii încă vii îi apăsa cu o greutate de plumb, mistuindu-le ultimele respirații, îi sufoca. Pământul continua să se miște încet, iar groapa comună părea ochiul unui ciclop înjunghiat care sângera în tăcere."

DETALII NOI DESPRE DISPARIȚIA SECRETIZATĂ A CRUCIFIXULUI RIDICAT PE 7 MAI 1992 ÎN MEMORIA PRIZONIERILOR LAGĂRULUI DIN BĂLȚI

După publicarea știrii despre dispariția Troiței ridicată pe 7 mai 1992 în memoria prizonierilor lagărului din Bălți, am fost contactat de o persoană din Consiliul Municipal Bălți, care bănuiesc e și purtător de cuvânt al primarului Grigorișin. Dânsa mi-a comunicat că Crucifixul se află în gestiunea Întreprinderii Municipale "Spații Verzi", care urmează să-l  renoveze.

Kristina Kraevskaya

Crucifixul, din păcate, a ars cîteva săptămîni în urmă. Bănuim că este de la lampadă care a rămas aprinsă. Acum este în etapă de renovare.

I-am explicat doamnei reprezentant al CM Bălți că am vizitat chiar a doua zi după incendiu locul Crucifixului și am constatat că el era "ars" de arșiță, de ploi și înghețuri, de cei 30 de ani de când sta în picioare și de indiferența serviciilor comunale din oraș față de el. Nu și de focul incendiului de vegetație din 21 iulie curent. Pentru că nici zare de lampadă nu se afla la acel moment lângă Crucifix. La care doamna din CM Bălți mi-a scris următoarele:

Kristina Kraevskaya

Orientativ, 2 saptamîini în urmă, deja după incendiu, dl primar Grigorișin Nicolai a fost apelat de preotul unei biserici care a povestit despre incident. Una din versiuni- lampada care a ars menționez, deja după incendiul de vegetație. Dl primar a dat indicație ÎM "Spații Verzi" și l-a rugat pe dl arhitector Grițunic -să fie pregătită o schiță nouă pentru crucifix. Nu faceți păcate- nimeni nu s-a apucat din capul lui să scoată crucea.

M-am bucurat, desigur, că în sfârșit autoritățile bălțene s-au întors cu fața spre Cel de Sus și încearcă să nu mai împartă morții. M-am bucurat și am mers peste câteva zile din nou în lunca Răutului. Acolo unde în locul Crucii a rămas doar țeava de metal, ruginită și putrezită și ea, pe care fusese "îmbrăcată" temelia Troiței. Dar m-am și revoltat că totul s-a făcut pe tăcute, fără a fi anunțați. Pentru că expediasem câteva săptămâni mai înainte de incendiu o Scrisoare deschisă adresată primarului Grigorișin, în care ceream să ia atitudine și să dispună îngrijirea acestui monument istoric și de artă de importanță locală, în măsura care o merită.

Tot atunci am constatat că și scările din beton, pe care lumea urcă spre cruce sunt avariate, lăsându-se pe partea stângă în mormântul adunat din oase și pământ. Am mai văzut că și plăcile de beton, care formează terenul din fața Crucifixului, sunt deteriorate ori chiar dispărute.

În imediata apropiere a "monumentului istoric și de artă de importanță locală" e gunoiște, resturi de materiale de construcție, buruieni, stuf și iarbă uscată. Lipsește o cale civilizată de acces pentru a ajunge la locul respectiv. Și irită nu doar atitudinea autorităților bălțene față de acest mormânt comun, ci și cea a Episcopiei de Bălți și Fălești condusă de Marchel Mihăiescu. 

 

Ca să încheiem această relatare, trebuie să deducem că odată la 30 de ani primăria Bălți poate să-și permită, dacă nu este chiar obligată, să găsească mijloace financiare pentru reparația capitală a unui mormânt comun declarat de Consiliul municipal Bălți prin hotărârea nr. 1412 din 17 mai 2001 monument istoric și de artă de importanță locală.