joi, 5 mai 2022

ACUM 30 DE ANI, LA TROIȚĂ AU ARS LUMÂNĂRI PENTRU PRIMA DATĂ. AZI PRIMĂRIA BĂLȚI ȘI EPISCOPUL MARKEL NEGLIJEAZĂ ACEST CRUCIFIX
















Pe 7 mai curent se împlinesc 30 de ani din ziua când la Bălți, în lunca râului Răut din apropierea fostului combinat de blănuri, a fost instalată și sfințită o Troiță. Ridicat în memoria prizonierilor care au murit în lagărul nkvd-ist nr. 33 aflat la Bălți în perioada 16 iulie - 10 octombrie 1944, acest Crucifix este neglijat de autoritățile locale și Episcopia de Bălți și Fălești.

Precizez din capul locului că nu dispun de fotografii de la evenimentul din 7 mai 1992. Nu am găsit măcar nici numărul ziarului "Curierul de Nord", în care am scris despre desfășurarea lui. Am în arhivă doar o poză cu noi, ziariștii "Curierului", împreună cu colegii noștri de la "Gazeta de Botoșani", România, și alta, unde suntem tot noi însoțiți de mai multă lume din Bălți. Le plasez mai jos cu riscul că le voi republica pentru a întregi alte pagini ale blogului cu alte amănunte interesante.






Ca să hașurăm cumva tabloul celor întâmplate în acea zi pe malul Răutului, reluăm aici informația Tatianei Sturza "La 7 mai, la Troiță pentru prima dată au ars lumânări" publicată în "Curierul de Nord" din 8 mai 1993, în care sunt evocate și amănunte de la evenimentul produs un an mai devreme. Iată textul colegei noastre:

"7 mai 1992. Vă mai amintiți semnificația acestei zile de joi mare pentru Bălți? Anume în data de 7 mai, din inițiativa "Curierului de Nord", pe teritoriul fostului lagăr de prizonieri, actualmente teritoriul Combinatului de blănuri, a fost instalată și sfințită o Troiță. La 7 mai 1992 pentru prima dată după cel de-al doilea război mondial, soțiile, copiii, rudele celor care și-au văzut pentru ultima dată părinții de după sârma  ghimpată a acestui lagăr, au putut să vină la locul unde au fost necreștinește îngropați și să asiste la un prim parastas oficiat de către un sobor de preoți în frunte cu Episcopul de Bălți, Petru. La 7 mai 1992, pentru prima dată la Troiță au ars lumânări, s-a dat de pomană, s-au vărsat lacrimi de durere și de grea suferință, au venit foști prizonieri rămași în viață.
Zeci și sute de foști prizonieri români, nemți, unguri, polonezi, etc și-au găsit moartea în acest lagăr, fiind supuși unor chinuri groaznice, îndurând frig și foame. Mărturiile celor rămași în viață, amintirile celor care au văzut pe viu tot ce se petrecea în lagăr, confirmă că în cele trei pâlnii de bombe de pe lunca Răutului au fost îngropați sute de prizonieri. Alte câteva zeci de mii, de aici, din "raspredelitelnâi lagheri", au fost încărcați în trenuri de marfă și duși la minele de cărbune din fosta URSS. Mulți nu s-au mai întors murind acolo, iar lagărul din Bălți rămânând pentru ei drept un ultim "popas" pe pământul Patriei.
Acum două zile la redacție au venit câteva femei, rude ale foștilor prizonieri, cu propunerea de a oficia la Troiță un parastas la 27 mai, Ziua Înălțării Domnului, mai cunoscută și ca Ziua Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul, Ziua Eroilor. Această zi este una deosebită pentru creștini și am dori, au spus vizitatorii, ca anume în această zi la Troiță să se oficieze în fiecare an slujbe de pomenire a celor morți. Ei fiind cei care au fost înmormântați necreștinește, merită să aibă o zi în care să ne amintim de ei, să le cinstim memoria. Să venim cu toții aici, la Troița de pe teritoriul fostului lagăr, să aprindem o lumânare, să dăm un colăcel de pomană...". ("Curierul de Nord" nr. 20 (70) din 8 mai 1993, pagina 5)

S-ar mai cere adăugat că în timpul serviciului divin din 7 mai 1992, cineva a venit cu propunerea de a ridica în regiunea Crucifixului o Biserică a Oaselor. De ce ideea nu a fost susținută e o temă separată, la care, sper să revenim. Dar răspunsul la întrebarea de mai sus poate fi găsit în neglijența Primăriei Bălți și a Episcopiei de Bălți și Fălești, manifestată față de Troiță, declarată de Consiliul Municipal Bălți Monument istoric de importantă locală.


2 comentarii:

  1. In 30 de ani se putea ridica acolo un monument solid

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

ÎN VALEA RĂUTULUI DIN BĂLȚI, A FOST SFINȚITĂ O NOUĂ TROIȚĂ RIDICATĂ ÎN MEMORIA PRIZONIERILOR LAGĂRULUI NKVD-IST NR. 33 Un sobor de preoți de...