PE 7 MAI CURENT, ÎN FAȚA CĂRUI MONUMENT SĂ SE ÎNCHINE ȘI SĂ APRINDĂ LUMÂNĂRI RUDELE PRIZONIERILOR LAGĂRULUI DIN BĂLȚI ?
În ajun de un nou 7 mai, al 31-lea de la cel din 1992, m-am
pomenit să caut un răspuns la o simplă întrebare.
De obicei, rudele prizonierilor fostului lagăr nkvd-ist nr.
33 din Bălți, dar și toată lumea de bună credință, se închină și aprind
lumânări în această zi la Crucifixul ridicat acum trei decenii în
memoria celor ce au murit în lunca Răutului. Iar în anul curent nimeni nu știe
în fața cărui monument să se adune acestea.
Întrebarea se cere pusă primarului de Bălți, Nicolai Grigorișin,
care în vara anului trecut, după incendiul de vegetație din 21 iulie 2022, a
dispus demontarea Crucifixului nominalizat. Pentru că Troița este un Monument
istoric și de artă de importanță locală, declarat prin decizia Consiliului
Municipal Bălți din 17 mai 2001.
A procedat, după mine, corect, Grigorișin. Dar nu știu câtă sinceritate e în acest gest. Deoarece e dureros că din august trecut până în prezent nu s-a reușit restabilirea monumentului. Si nici nu prea sunt semne ca va fi restaurat.
Iar în aceste prime zile de mai ale anului curent, mă pomenesc și cu un fel de remușcări în conștientul meu, deoarece demontarea Crucifixului a fost precedată de o scrisoare deschisă adresată lui Grigorișin chiar de către mine. În acea epistolă ceream ca executivul bălțean și structurile lui de specialitate să îngrijească monumentul ridicat în memoria prizonierilor "în egală măsură cu lucrările de îngrijire ale tancului din centrul urbei și mormintelor din Cimitirul gloriei militare". Am scris și am publicat această Scrisoare deschisă la data de 20 august 2022, ca la 27 august, adică peste o săptămână, să constat că cineva a scos Crucifixul prizonierilor de pe postament.
Public această hotărâre a Consiliului municipal Bălți din 17.05.2001, cu numărul 1412, special pentru actualul primar al municipiului Bălți, Întreprinderile municipale "Spații verzi" și "Gospodăria locativ comunală Bălți", pentru a-i atenționa că ani în șir în capitala de nord se încalcă o hotărâre adoptată de aleșii locali. Și o încalcă grosolan chiar Primăria, precum și întreprinderile municipale menționate mai sus.
Este vorba despre punctul 15 al Registrului monumentelor de importanță locală din Hotărârea sus amintită. Iată de ce, prin respectivul demers, cer primarului Grigorișin și întreprinderilor municipale menționate mai sus să îngrijească Monumentul "Troița - Crucefixul" în memoria prizonierilor din lagărul de concentrare, în egală măsură cu lucrările de îngrijire a tancului din centrul urbei și a mormintelor din Cimitirul gloriei militare.
Rog Consiliul Municipal Bălți să ia la evidență această cerere și să mi se ofere un răspuns oficial despre acțiunile care vor fi întreprinse.
S-au scurs deja circa 10 luni de la demontare. Iar primăria tace. Cum nu mi-a răspuns la acea scrisoare deschisa din 20 august 2022 si cum a tăcut când a scos Crucifixul.
E în stilul lui Grigorișin, primarul ales de doar nouă mii și ceva de votanți. Când aruncă câteva lopeți de asfalt pe un drum plin de gropi, își afișează "creația" în mass-media, iar când situația cere clarificări serioase, se face mort în păpușoi.
Mai sunt la curent că Primăria Bălți a inițiat o colaborare cu arhitectul Boris Grițunic în vederea renovării monumentului. Ultimul a creat și a publicat un proiect al viitorului monument renovat, care deocamdată, e doar proiect.
Dar mai aud și alte vorbe lansate în public de gurile rele. Cică cineva dintre oamenii de afaceri a pus ochii pe terenul în perimetrul căruia se află Troița, pentru a construi acolo ceva. Că e așa ori e altfel, nu mă pot pronunța.
Întrebarea la care se așteaptă un răspuns concret este următoarea: PE 7 MAI CURENT, ÎN FAȚA CĂRUI MONUMENT SĂ SE ÎNCHINE ȘI SĂ APRINDĂ LUMÂNĂRI RUDELE PRIZONIERILOR LAGĂRULUI DIN BĂLȚI ?
sâmbătă, 25 martie 2023
DRAGOȘ GALBUR: "AM TRĂIT O VIAȚĂ ÎN BĂLȚI ȘI NU AM ȘTIUT DE EXISTENȚA ACESTUI LOC, ACESTEI ISTORII NEDREPTE CU FINAL TRAGIC"
Cred că am scris materialul de mai jos încă în 2016, deoarece anume în acel an s-au împlinit 24 de ani de la instalarea și sfințirea Troiței ridicate în memoria prizonierilor lagărului nr. 33 din Bălți. Doar că nu-mi pot aminti unde l-am publicat. Și pentru că nu doresc să-l pierd, mi-am zis să-l distribui în una din paginile acestui blog, însoțit și de câteva poze mai proaspete. Chiar dacă mai multe fapte și date le-am înșirat în materiale cu alte titluri din acest serial.
MORMINTE FĂRĂ CRUCE
Arhiva militară rusă este dispusă să ofere,
contra plată, numele persoanelor decedate în lagărul de prizonieri de la Bălţi
În ziua de 7 mai
curent s-au împlinit 24 de ani de
la momentul când,în
lunca Răutului din sud-estul oraşului Bălţi, a fost instalată şi sfinţită o
Troiţă în memoria victimelor lagărului de prizonieri, care a activat în acestă
localitate pe parcursul verii şi toamnei lui 1944. Ca şi în alţi ani de după
producerea acelui eveniment, puţinele rude ramase în viaţă ale prizonierilor, osemintele
cărora zac în lunca Răutului, precum şi oameni de bună credinţă din Bălţi, dar
şi din alte localităţi ale nordului RM, au cinstit în cadrul unui tedeum, memoria
deţinuţilor. Şi au constatat, pentru a câta oară, că guvernării nu-i pasă de milostivire
şi pocăinţă pentru a-i comemora omeneşte pe cei care s-au aflat fără voia lor şi
au murit de foame şi in chinuri în acel lagăr acum 72 de ani.
DATE GROAZNICE ŞI BINE DOSITE DE AUTORITĂŢILE
SOVIETICE
Evenimentul de acum 24 de ani s-a produs din
iniţiativa unei echipe de ziarişti de la fostul săptămânal „Curierul de Nord”,
editat în acea perioadă la Bălţi. Aceştia au avut îndrăzneala să publice în
premieră date groaznice şi bine dosite de autorităţile sovietice despre
activitatea lagărului de prizonieri din localitate.
Prima scrisoare la temă ziarul a inserat-o în
numărul din 17 ianuarie 1992, în care se anunţa că „la nişte lucrări de
terasament în viitorul cartier locativ „Luceafărul”, s-a dat de o mulţime de
oase şi că mai mulţi martori oculari ai evenimentelor din timpul războiului şi
din perioada postbelică afirmă că e vorba de osemintele a sute de prizonieri”. Peste o săptămână „Curierul de Nord” scria că „până acuma nimeni n-a
vorbit despre aceasta”, referindu-se la spusele unui bălţean care locuia în
vecinătatea fostului lagăr de prizonieri. Au urmat apoi declaraţiile a sute de alţi
martori oculari din nordul republicii, care au avut de suferit din cauza
lagarului din Baltţi.
Iar între timp, aşa cum anunţa Boris Griţunic, arhitectul
şef de atunci al oraşului Bălţi, lucrările de fundaţie pe acel loc au fost
stopate şi s-au făcut demersuri la diverse instanţe pentru a se stabili
perimetrul exact al fostului lagăr de prizonieri şi mormintelor comune ale
celora ce au murit în el. „Deşi ni s-a promis acţiuni
concrete, nimeni nu a încercat să întreprindă ceva concret în această
direcţie”, scria în “Curierul de
Nord” Boris Griţunic.
ARHIVA NAŢIONALĂ NU DISPUNEA DE DATE DESPRE
LAGĂRUL DE LA BĂLŢI
Mai târziu, timp de câţiva ani, hebdomadarul
bălţean a publicat un serial de materiale la rubrica „Morminte fără cruce” care
evocau mărturisirile unor prizonieri scăpaţi din lagăr, a rudelor celora care
au murit aici, ori a martorilor evenimentelor tragice ale perioadei respective.
Din spusele lor s-a constatat că în lagărul din lunca Răutului s-au aflat
prizonieri făcuţi de autorităţile sovietice după încheierea operaţiei
Iaşi-Chişinău, aceştia fiind feciori basarabeni mobilizaţi în Armata Română,
dar şi foarte mulţi ostaşi de alte naţionalităţi.
Preşedintele comitetului executiv al raionului
Glodeni din anul 1992, Leonid Istrati, povestea în paginile „Curierului de
Nord” că avea doar şapte ani când în toamna lui 1944 a venit la Bălţi pentru a
se întâlni cu tatăl său. „Am văzut chinurile oamenilor aflaţi după rândurile de
sârmă ghimpată şi în acele câteva minute cât ne-au dat voie ca să-l vedem pe
tăticu, mi se pare că îmbătrânisem şi eu. Tata avea atunci 32 de ani. I s-a
permis să ne ţină în braţe câte un minut pe fiecare din cei trei copii, iar când
i-a venit rândul surorii mai mici, nu ştiu de ce soldatul s-a supărat şi l-a
bătut pe tata, noi fiind alungaţi. L-am zărit apoi de departe, de la vre-o
50-100 de metri. Mai mult nu l-am văzut. A fost dus în Sâktâvkar, unde a
murit”.
Bălţeanca Xenia Ruban scria că soţul ei a fost
ofiţer în Armata Română şi direct de la Iaşi a fost adus de sovietici la Bălţi.
„Zi şi noapte stăteam lângă lagăr şi vedeam cum îi duceau de vii la groapă. Nu
li se dădea nimic de mâncat, li se aruncau doar coji de harbuz şi bostan precum
şi ştiuleţi de porumb. Soţul meu a rămas viu, dar de câte ori a scris pe la
Chişinău, nimeni niciodată nu i-a răspuns, de parcă acest lagăr ar fi fost
undeva în altă ţară”.
Iar Emilia Ţurcanu, fiica fostului prizonier
Efteni Ţurcanu din Baraboi, Donduşeni, spunea la un an după instalarea Troiţei
că intrase, între timp, în posesia unui răspuns oficial primit de la Arhiva
Naţională a Republicii Moldova, în care era înştiinţată că „în fondurile de documente
aflate la păstrare nu sunt date despre Ţurcanu Efteni Calistrat” şi că
instituţia nu dispune „de informaţii despre lagărul de prizonieri din Bălţi”.
DATELE OFICIALE DESPRE LAGĂRUL DIN BĂLŢI SE
AFLĂ LA MOSCOVA
Primele informaţii oficiale, dar incomplete,
despre activitatea lagărului din Bălţi,numărul celora ce au murit aici şi despre locul de înmormântare a lor,
au fost aflate tocmai în februarie 2002,
de la Arhiva Militară de Stat din Rusia. Potrivit lui V. L. Voronţov, director
adjunct al respectivei instituţii, Lagărul de prizonieri nr. 33 din cadrul
NKVD-ului sovietic a fost creat la 26 septembrie 1943 în oraşul Poltava. La
acel moment el avea drept scop primirea, selectarea şi transmiterea în locurile
de detenţie a prizonierilor capturaţi după încheierea operaţiilor militare de
la Uman şi Kirovograd. La Bălţi acesta a ajuns în timpul luptelor din cadrul
operaţiei Iaşi-Chişinău şi s-a aflat în această localitate, potrivit sursei
citate, în perioada 16 iulie – 10 octombrie 1944. Puncte speciale de capturare
a prizonierilor, trei la număr, au fost dislocate ceva mai devreme în
localităţi învecinate Bălţiului.
Datele arhivei moscovite arată că lagărul nr.
33 avea o capacitate de 20 mii de prizonieri, iar punctele de capturare puteau
să pimească până la 2 mii de prizonieri. În perioada cât a funcţionat nu doar
la Bălţi (septembrie 1943 – septembrie 1945) prin acest lagăr au trecut peste
331 mii de persoane, multe dintre care nu au mai ajuns la locurile de detenţie.
În ele s-au aflat prizonieri militari germani, unguri, austrieci, poloni,
francezi, sârbi, horvaţi, belgieni, ucraineni, ruşi, cehi, italieni, români şi
de alte naţionalităţi.
Arhiva moscovită nu a furnizat informaţii
definitive despre persoanele moarte în lagăr în perioada cât s-a aflat la
Bălţi. Potrvit unui alt document parvenit de la aceeaşi instituţie şi semnat de
un alt adjunct al şefului Arhivei ruse, zis V. I. Korotaev, doar în perioada 11
– 30 septembrie 1944 la cimitirile din Bălţi au fost înmormântaţi 2052 de
prizonieri care au murit în lagărul nr. 33, iar între 1 şi 7 octombrie în lagăr
au fost înregistraţi 509 prizonieri morţi. V. Korotaev mai comunică că în 1944
la Bălţi erau dislocate lagărul pentru prizonieri nr. 103, o filială a
lagărului de prizonieri nr.198 şi spitalul special cu numărul 3376. V. Korotaev afirma că arhiva rusească dispune de actele de înmormântre
a prizonierilor decedaţi în aceste lagăre şi că ele pot fi obţinute doar în
baza unor contracte contra plată.
Potrivit copiei
unui registru oferit de aceeaşi arhivă moscovită, la 1 octombrie 1944 în
lagărul nr. 33 au fost înregistraţi 154 de morţi, înmormântaţi în aceeaşi şi a
doua zi în patru morminte comune, iar datele despre numele acestora şi locurile
mormintelor fiind lipsă. La
2, 3 şi 4 octombrie, au fost înregistraţi 91, 97 şi, respectiv, 74 de
prizonieri morţi, care au fost daţi pământului, de asemenea, în morminte
comune. Aceste morminte comune, potrivit aceloraşi surse, au fost săpate în
cimitire speciale pentru prizonieri militari. Documentele mai arată că
prizonierii mureau de enterocolită, pneumonie, tuberculoză, distrofie, malarie,
etc. Doar în perioada 11 – 30 septembrie 1944 de enterocolită au murit 1243 de
prizonieri.
Primul nume înscris pe mormântul comun din
lunca Răutului este cel al ucraineanului bucovinean, Cornili Oliinic. Rudele
acestuia sosite la Bălţi, au instalat o placă chiar la poalele Troiţei din
lemn. Un alt nume despre care s-a scris oficial că a trecut prin lagărul de la
Bălţi, dar de soarta de mai departe a căruia încă nu se ştie nimic, este cel al
rusului Gust Vladimir Petrovici, născut în 1917 şi care împreună cu alţi circa
4000 de ofiţeri prizonieri de diferite naţionalităţi au fost expediaţi la 30
iunie 1944 de undeva de pe linia întâia a frontului în lagărul nr. 27 al
NKVD-ului sovietic din Krasnogorsk. Dar înainte de a fi trimişi la punctul de
destinaţie, aceştia au trecut prin lagărul de la Bălţi. Cel puţin aşa arată
unul din documentele parvenite de la aceaşi arhivă rusă în adresa Uniunii
veteranilor de răzoi ai Armatei Române şi a urmaşilor lor din R. Moldova.
MOREV ŞI PANCIUK AU ÎNGROPAT PROIECTUL “BISERICII OASELOR”
De Paşti am vizitat locul unde s-a aflat
lagarul de prizonieri şi am constatat că Crucifixul, instalat aici la 7 mai
1992, deabia de mai poate rezista în bataia vântului, a uitarii şi indiferenţei
autorităţilor locale. Pacatul e mare. În primul rând în faţa lui Dumnezeu,
dar şi în fata onoarei, imaginii Primariei Balti, a întregii societăţi. Am tras
această concluzie amintind că Troiţa a fost instalata de noi, un grup de ziarişti
de la săptămânalul “Curierul de Nord”, dar material am fost ajutati de
Primăria Bălţi, condusă atunci de agrarianul Vladimir Tonciuc. E şi opera meşterilor
populari Pavel Curatu şi Maxim Odagiu din Fundurii Vechi, Glodeni, care au
depus eforturi sufletiste în confecţionarea Troiţei.
Dupa 1996, Victor Morev, apoi Vasile Panciuk,
şi-au bătut joc nu doar de osemintele prizonierilor înhumate în această luncă,
dar şi de colegii de breaslă care au activat în cadrul primăriei Bălţi de pe
timpul lui Vladimir Tonciuc, de cei doi meşteri populari, de rudele victimelor
şi de toată suflarea de bună credinţă. Tot aceşti doi indivizi nu au permis
construcţia în vecinătatea Troiţei a unei Biserici a Oaselor, precum se
anunţase la 7 mai 1992, în cadrul serviciului divin de sfinţire aCrucifixului. Despre actuala guvernare de la
Bălţi îmi e greu sa zic ceva, deoarece, bănuiesc, Renato Usatâi nu ştie nimic
despre acest Crucifix. Iar concluzia care se cere trasă este urmatoarea:
metalul tancului instalat in centrul Bălţiului este pentru primăria Bălţi mai
scump decât memoria oamenilor ce au murit în vara şi toamna anului 1944 în
lagarul de la Bălţi.
P.S. Pusesem punct acestui
material, când găsesc întro reţea de socializare nişte rânduri care, la sigur,
merită să fie citite şi de altă lume. Ele au fost scrise la 21 mai 2013 şi
aparţin blogherului Dragos Galbur, care a copilărit în vecinătate cu locul unde
a fos dislocat lagărul de prizonieri din Bălţi. „Eu am trăit o viață
întreagă în Bălți și nici nu am știut
de existența acestui loc, acestei istorii nedrepte cu
final tragic. Nu am avut de unde ști. Abia când am ajuns la universitate și am
devenit pasionat de istorie, am aflat, cu stupoare, că locul, pe unde în
copilărie mă jucam de-a războiul, cineva, mai demult, chiar s-a războit. Așa
suntem noi, moldovenii, mereu căutăm să ne construim un viitor, dar nici măcar
nu ne cunoaștem istoria sau mai rău, nici nu prea vrem s-o
cunoaștem.”
Din partearedacţiei: Cred
că demult a venit timpul ca cetăţenii Republicii Moldova să cunoască istoria
ţării lor precum şi soarta celora pe care viaţa i-a făcut cu, ori fără voinţa
lor, să fie etichetaţi „duşmani aiPuterii Sovietice”. Dacă autorităţile Federaţiei Ruse sunt dispuse să
ofere date despre numele prizonierilor osemintele cărora zac în mormintele
comune din lunca Răutului, de ce Arhiva Naţională a Republicii Moldova nu şi-ar
asuma responsabilitatea să facă lumină şi în această mare durere a poporului basarabean?
duminică, 19 februarie 2023
DESPRE UN NEADEVĂR AL PRIMĂRIEI BĂLȚI ȘI AL STRUCTURILOR EI
E a doua oară când public această și alte mai multe poze plasate deja în paginile acestui blog. Revin și la video-ul filmat cu ajutorul unei drone despre pojarul de vegetație produs pe 21 iulie 2022 în zona Crucifixului ridicat în memoria prizonierilor lagărului NKVD-ist nr. 33 din Bălți.
O fac pentru a dovedi că primăria bălțeană și structurile ei sunt instituții de la care miroase nu prea frumos, dacă e să ne referim la cumsecădenie și adevărul curat. Pentru că citind demersul doamnei S.V. Novikova nr. 386, expediat pe 24.08.2022 în adresa arhitectului Boris Grițunic, descoperim un neadevăr. Altfel spus, o minciună.
Vedeți și Dumneavoastră: "пламя перекинулось на деревяный крест, в результате чего он СГОРЕЛ". Tradusă în română această frază ar da de înțeles că "flacăra s-a aruncat spre crucea din lemn, în rezultatul căreia aceasta a ars". Adică crucea a ars. E vorba despre Crucifixul instalat pe 7 mai 1992 în memoria prizonierilor lagărului din Bălți, decedați chiar acolo, în lunca râului Răut.
Urmărind ultimele evenimente din jurul Crucifixului, realizez că am tot dreptul și argumentele să declar că Troița nu a ars în timpul pojarului de vegetație din 21 iulie 2002, așa precum ne spun structurile primăriei Bălți. Nu putea să ardă, deoarece focul nu a ajuns până la înălțimea movilei ridicate din osemintele prizonierilor și pe care a fost instalată Crucea.
Afirm acestea, deoarece am vizitat monumentul chiar a doua zi după incendiu și am văzut Crucifixul la datorie, neatins de flăcări. La fel cum nu a fost pârjolită nici măcar vegetația din nemijlocita apropiere a movilei cu Troița pe ea.
Am văzut și am simțit, însă, atunci și în alte zile când vizitam monumentul, o neglijență totală față de el a primăriei Bălți. Pentru că de-a lungul a trei decenii de existență, Crucifixul "a ars" din cauza neatenției cuvenite a ei, a primăriei, față de acest Monument de artă și istorie de însemnătate locală, cum a fost declarat chiar de Consiliul Municipal Bălți prin hotărârea sa cu numărul 1412 din 17 mai 2001. El "a ars" sub influența razelor solare, a temperaturilor înalte și a furtunilor, a avut de suferit de multe ploi și ninsori, de vremea care s-a scurs de la confecționarea lui. De nepăsarea celora care sunt obligați să îngrijească un asemenea monument. De cei 30 de ani care s-au scurs.
Dovadă sunt imaginile din filmul și pozele realizate de către bălțeanul Ion Urușciuc cu ajutorul unei drone chiar în ziua pojarului. De unde se vede foarte clar că Troița nu a fost atinsă de foc. Or doamna Novikova, conducător al Întreprinderii Municipale "Amenajarea teritoriului și Spații verzi Bălți", ne spune un neadevăr. Chipurile, flăcările au mistuit Crucifixul.
Chiar nu știu de ce ar trebui primăriei Bălți și structurilor ei să lanseze o asemenea nouă minciună. Zic nouă ca să mă refer și la... ziua și anul primei atestări istorice a orașului Bălți, care nu este 22 mai 1421 cum se sărbătorește oficial, ci 4 octombrie 1620, cum afirmă argumentat istoricii și savanții Academiei de Științe. Zic o minciună nouă, deoarece primăria Bălți nu recunoaște limba română în calitate de limbă oficială a RM, numind-o moldovenească. Deși copiii angajaților instituției studiază la școală limba română, nu moldoveneasca.
Gafe de acest gen în activitatea primăriei Bălți, întâlnești la tot pasul. De cele mai dese ori sunt rezultatul necunoașterii materiei de către specialiștii executivului, dar mai ales a nedorinței lor de a o studia. Mai periculoase sunt cele apărute pe motive politice. Dar și mai al naibii de da-le încolo sunt gafele nemonitorizate de către șefii lipsiți de carte și moralitate.
Din care categorie face parte afirmația primăriei și a doamnei Novikova că Crucifixul a ars în timpul incendiului de vegetație din 21 iulie trecut, mai rămâne să o precizeze domnul primar. Doar că dânsul în prezent are alte ocupații. Studiază, cică, limba română. Și se pregătește pentru a obține un nou mandat de primar.
marți, 14 februarie 2023
"CRED CĂ NICI NU O SĂ FACĂ NIMIC, DACĂ DEJA ÎNCEP CAMPANIA ELECTORALĂ"
Privesc această poză din trecut și
mă apucă fiorii. Deoarece nu știu care este soarta și unde se află Crucifixul
de pe mormântul comun, ridicat pe 7 mai 1992 în memoria prizonierilor
lagărului din Bălți.
Din
august trecut, când a fost scos, chipurile, pentru renovare după pojarul de
vegetație produs în acea zonă pe 21 iulie, s-a scurs ceva timp. Vreme, care ne
înspăimântă și care ne face, cum spuneam mai sus, să ne apuce fiorii. Pentru că
a dispărut un monument sfânt. A fost demontat încă în august trecut, pe ascuns.
Fără nici un anunț din partea autorităților locale. Pe întuneric, cum s-ar
zice.
Am
impresia că acesta este stilul actualului executiv bălțean de a lucra. Pe
întuneric, pe ascuns. Căci tot pe întuneric se lucrează - dacă se lucrează - la
renovarea Monumentului. A unui Monument istoric și de cultură de însemnătate
locală. Anunțat și votat de Consiliul Municipal Bălți.
Chiar
zilele trecute am fost întrebat care este soarta Crucifixului demontat de pe
mormântul comun al prizonierilor lagărului din Bălți. Din august trecut până în
prezent mi s-au pus nenumărate întrebări de acest gen. Altfel spus, lumea se
interesează când va fi ridicat un nou monument, ori - restabilit Crucifixul
vechi. Nu știu ce să răspund, deoarece nu cunosc situația. Dimpotrivă, am
adresat și eu aceeași întrebare unor persoane apropiate Primăriei sau
Consiliului Municipal Bălți.
Troița
e la renovare, mi s-a spus din start. De la o persoană apropiată primarului
Grigorișin, am aflat că urmează să se examineze niște proiecte în acest
sens. Unul din aceste schițe aparține arhitectului bălțean Boris Grițunic. În
context fiind spus, despre acest proiect am scris și l-am publicat pe o pagină
aparte a acestui blog, la data de 14 septembrie 2022.
Zilele
trecute am vorbit cu domnul Grițuniuc despre monument. Mi-a spus că "Nu se întreprinde nimic, deși am lămurit în detalii
directoarei Svetlana Novicova și organului local de arhitectură în formă scrisă
ce măsuri trebuie să întreprindă. Cred că nici nu o să facă nimic. dacă deja
încep campania electorală." Pe de
altă parte doamna Cristina Craevscaia, purtător de cuvânt al primăriei, spune
că "mâine, 25 ianuarie, domnul primar va da indicații șefului direcției
Arhitectură, Matcovschi, să pregătească comisia de concurs. Domnul Grițunic,
precum și legislația spun că trebuie să fie concurs de schițe (proiecte). Deci,
urnim carul din loc."
Am lăsat textul practic neredactat, așa cum l-am primit, fără
nici o aluzie. Unicul lucru care îl am la control e ca ceea ce e scris să fie
realitate. Și i-am mulțămit doamnei Craevscaia, adăugând doar o singură replică: din luna august trecut, până în 23 ianuarie curent ce a făcut
domnul primar în această direcție?
Înțeleg că nu a întreprins nimic, deoarece Grigorișin e în
campanie electorală. S-a avântat într-o nouă epopee de luptă pentru postul de
primar.
duminică, 6 noiembrie 2022
TOT CE AM AFLAT ȘI AM PUBLICAT NOI, SUNT DATE PE CARE LE-AM OBȚINUT PRIN INTERMEDIUL UNOR STRUCTURI NEGUVERNAMENTALE
Lagărul morții nr. 33
din Bălți rămâne până astăzi un mister, o pagină din istoria noastră care, se pare, mai e cu
ștampila "секретно". Ajung la această concluzie deoarece nici o
structură statală a Republicii Moldova nu a încercat să studieze și să afle ce
s-a întâmplat în vara și toamna lui 1944 în teritoriul acelei instituții
nkvd-iste. E și pentru că arhiva moscovită nu a furnizat deocamdată nimănui informații definitive despre persoanele moarte în lagărul de la Bălţi. Iar tot ce am
reușit să aflăm și să publicăm noi, sunt date pe care le-am obținut prin
intermediul unor instituții neguvernamentale.
E adevărat, de ceva informație la temă dispun unele arhive, muzee,
departamente de stat. Dar puținele date generale despre ce s-a produs în iulie-octombrie 1944 în lunca Răutului de lângă Bălți, au ajuns în posesia
acestora după ce ele au fost obținute de la Arhiva rusească de către unele ONG-uri ori formațiuni private.
La startul acestui secol, spre exemplu, am ajutat personal filialei Bălți a Uniunii
veteranilor de război ai Armatei Române să contacteze Arhiva militară de stat
din Federația Rusă în vederea solicitării unor informații despre lagărul din Bălți. Ca rezultat, respectiva structură a primit mai multe răspunsuri semnate de către V. I.
Korotaev, vice-director al Arhivei militare de stat din Rusia. Unul din aceste
documente îl vedeți mai sus.
Potrivit lui Korotaev, doar în perioada 11 – 30 septembrie 1944 în cimitirele din Bălţi au fost înmormântaţi 2052 de prizonieri care au murit în
lagărul nr. 33. Sursa citată mai afirmă că între 1 şi 7 octombrie 1944 în lagăr au murit 509 prizonieri.
Copia unui registru oferit de arhivă moscovită ne demonstrează că la 1 octombrie 1944 în
lagărul nr. 33 au fost înregistraţi 154 de morţi. Ei au fost înmormântaţi în
aceeaşi şi a doua zi în patru morminte comune, datele despre numele acestora şi
locurile afării lor fiind lipsă. La 2, 3 şi 4 octombrie, au fost înregistraţi
91, 97 şi, respectiv, 74 de prizonieri morţi, daţi pământului, de
asemenea, în morminte comune. Aceste morminte comune, potrivit aceloraşi surse,
au fost săpate în cimitire speciale ale prizonierilor militari, care până
astăzi nu este cunoscut unde se află.
Documentele arată că prizonierii
mureau de cele mai dese ori de enterocolită, pneumonie, tuberculoză, distrofie,
malarie, etc. Doar în perioada 11 – 30 septembrie 1944 de enterocolită au murit
1243 de prizonieri.
În altă ordine de idei Korotaev mai comunică Uniunii veteranilor de război ai Armatei Române că în 1944 la Bălţi mai erau dislocate lagărul pentru prizonieri nr. 103, o filială a lagărului de prizonieri nr.198 şi spitalul special nr. 3376. El afirmă că arhiva rusească dispune de actele de înmormântare a prizonierilor decedaţi în aceste lagăre şi că ele pot fi obţinute doar în baza unor contracte contra plată.
* * *
În perioada cât a existat nu doar la Bălți (septembrie 1943 – septembrie 1945) prin aceste lagăre au trecut peste 331 mii de prizonieri, mulţi dintre care nu au mai ajuns la locurile de detenţie. În ele s-au aflat prizonieri militari germani, unguri, austrieci, polonezi, francezi, sârbi, belgieni, ucraineni, ruşi, cehi, italieni, români şi de alte naţionalităţi.
miercuri, 14 septembrie 2022
ACUM NOUĂ ANI ANUNȚAM PE O REȚEA DE SOCIALIZARE CĂ TROIȚA PRIZONIERILOR DIN LUNCA RĂUTULUI SE CERE RENOVATĂ. ȘI CĂ EXISTĂ ÎN ACEST SENS UN PROIECT ELABORAT DE ARHITECTUL BĂLȚEAN BORIS GRIȚUNIC
Pe 27 octombrie 2013 publicam pe o reţea de socializare câteva
reflecţii care vizau Troiţa instalată şi inaugurată la 7 mai 1992 pe un mormânt
frăţesc, în care au fost adunate osemintele prizonierilor ce au murit în
lagărul nkvd-ist nr.33 din Bălţi. Materialul anunţa atunci că Crucifixul, confecţionat de
către doi meşteri iscusiţi din raionul Glodeni dintrun material lemnos de
calitate, poate să cedeze în faţa vânturilor, arşiţei, zăpezilor şi ploilor,
dat fiind că avea o vechime de peste un sfert de secol.
Nu mult timp după publicarea acelor rânduri, arhitectul bălţean,
Boris Griţunic, a reacţionat şi a propus spre apreciere proiectul unui Crucifix
din metal, care putea să înlocuiască Troiţa instalată în lunca
Răutului. Doar că era necesar ca cineva să-şi asume responsabilitatea pentru
instalare şi cheltuielile pentru acest lucru.
În context fiind spus, Troiţa instalată pe teritoriul fostului
lagăr de prizonieri din Bălţi în memoria celora care au murit de boli şi de
foame în această instituţie NKVD-istă, a fost recunoscută și declarată printr-o hotărâre a Consiliului Municipal Bălți cu nr. 1412 din 17 mai 2001 drept monument istoric și de artă de
însemnătate locală. Şi deoarece Primăria Bălţi e obligată să îngrijească de
aceste monumente, alocând şi mijloacele financiare necesare în acest scop, Troiţa nu ar trebui să fie neglijată nici ea.
Iată de ce venim cu rugămintea mobilizării, în
primul rând, a executivului bălţean, apoi a oamenilor de afaceri şi a celor de
bună credinţă din Bălţi, dar şi din întreaga republică, de a iniţia şi
contribui financiar la realizarea proiectului elaborat de către arhitectul
Boris Griţunic. Un efort, în acest sens, s-ar cere şi din partea autorului
proiectului, care simţind indiferenţa autorităţilor faţă de monumentul ridicat
în memoria prizonierilor lagărului din Bălţi, a uitat, se vede, de proiectul
elaborat de el.
Momentul a sosit acum, după incendiul de
vegetație din 21 iulie curent și după ce serviciile comunale ale Primăriei
Bălți au demontat Crucifixul și au lăsat pe movila cu osemintele prizonierilor
o țeavă metalică care a servit timp de trei decenii drept suport pentru Troiță.
Iar noi, cei care am inițiat instalarea Troiței pe 7 mai 1992, precum și rudele celora care au trecut prin si au murit
în acest lagăr, ne facem cruce și îl rugăm pe Domnul ca nu cumva actuala componență a primăriei Bălți
să urmărească alte scopuri decât cel anunțat, prin demontarea Troiței.
E de menţionat că Boris Griţunic este autorul proiectului
monumentului înălţat în piaţa Gării de Nord “Bălţi-Slobozia”, în memoria
basarabenilor deportaţi.
Troiţa a fost instalată şi inaugurată pe 7 mai 1992 din
iniţiativa jurnaliştilor săptămânalului bălţean "Curierul de Nord".